A fost Duminica, 18 iulie 1951. Noaptea, la ora 12, au venit zece militari cu un ofiţer. Ne-au adunat în casă pe toţi şi ne-au citit legea, că ne mută din regiunea asta în altă regiune. Tata zice: “- În care regiune?” Tata a mai fost în Primul Război Mondial mutat la Pecica şi el a crezut că merge tot satul aşa că l-a întrebat pe ofiţerul ăla: “- Cine mai merge?” “- Nu te interesează” i-au zis. “- Păi cum…?” Tata s-a enervat atunci că n-a ştiut cine merge, de ce merge. Nu ne lăsau nici în stradă. Vecinul se uita la geam şi imediat au pus sacul, au bătut sacul să nu se uite la noi. Ne-au citit legea că trebuie să ne mutăm, una-alta şi dup-aia ne-au zis să ne pregătim pentru maşină. Dar la noi în casă a mai stat o femeie a cărei casă a fost luată pentru C.A.P. şi acum când ne-a ridicat pe noi, au ridicat-o şi pe ea. Şi atunci ne-au dat o maşină, un Molotov, pentru două familii. Şi ea plânge că mai vrea să pună şi ea ceva. Ce să mai pui… hrană am pus câta la repezeală. Dimineaţa a venit soldatul la uşă şi apoi au verificat fiecare cameră. Şi femeia aia a avut boi şi cu vreo două săptămâni înainte a vândut boii şi i-a rămas căruţa. Ea vroia să ia şi căruţa. Noi am avut doi cai şi atunci tata a legat căruţa noastră şi a ei şi aşa am plecat. Când s-a crăpat de zi, am încărcat şi am plecat. Tata a rămas cu căruţa după noi.

Am ajuns la Orşova şi acolo era un militar. L-am întrebat unde mergem şi el ne-a zis: “- Zău, nu ştiu!” La Orşova am descărcat… de fapt nici n-am descărcat jos. Erau vagoanele acolo încărcate şi imediat din maşină am încărcat în vagon. Am încărcat şi gata. Plecăm. Noi ne-am culcat, eu am adormit câta noaptea şi dimineaţa… merge merge şi opreşte undeva. Femeile veneau cu sandvici la gară şi ne dădeau aşa… felii cu marmeladă sau ceva de mâncare. Aşa am continuat. Noi am plecat luni dimineaţa şi abia joi am ajuns la Feteşti. Când acolo, a venit unul şi spune: “- Coborârea!” şi militarul ăla de la Orşova spune: “- Acum ştiu că aici vă duce. Până acum n-am ştiut”. Era seară şi pe unul de la noi de aici l-a descărcat mai devreme din tren. Seara acolo la Feteşti… căruţe, remorci, camioane cărau la 3-4 sate, nu numai la unul. La Borduşani, la Feteşti şi nu mai ştiu. Noi am dormit acolo în gară. Când dimineaţa s-a făcut ziuă, iaca a venit maşina la rând să încărcăm. Şi când am ajuns acolo la Feteşti unde s-a făcut Satu Nou era unul care repartiza că erau trase aşa… brazde de tractor. Drumurile au fost trasate tot. Ţăruş aici, ţăruş aici… 30 m aşa şi 80 m în lung. Erau mai multe străzi, erau vreo 800 de familii acolo. Acolo ne-au descărcat.

Dar tata şi Branco, fratele ăsta unde aţi fost, (n.n. Branco Raichici) au venit cu căruţa, dar pe ei nu i-au adus cu noi. Pe ei i-au dus la Cacomeanca. Eu imediat a doua zi m-am dus la gară, că erau 7 km de la satul nostru până la gara Feteşti şi veneau trenurile cu deportaţii. Şi m-am dus să văd poate îl găsesc pe tata sau pe cineva. Nu-i nimeni, nu-i nimeni. O zi, a doua zi… trei zile am mers la rând. Dup-aia n-au mai venit şi am pus noi un pat aşa, două dulapuri aşa şi aşa şi le-am acoperit cu cerşafuri din astea de lână. Pe strada noastră a stat unul de la Moldova Veche,      surdo-mut, Pereşici îl chema. Tot pe strada noastră, dar era puţin mai departe. A venit într-o zi o ploaie furtunoasă, o ploaie… au zburat toate. Cearşafuri, tot… şi după ploaie a ieşit soarele şi vine Pereşici ăla la noi şi fratele meu îl întreabă (că noi eram câta neamuri cu el): “- Tečo, cum eşti?” (n.n. teča = unchi) şi el zice: “- Forma câine, forma câine, forma câine” (n.n. a dormit ca un câine). El a săpat aşa 2 m în jos şi a acoperit. Acolo s-a umplut cu ploaie și a fost prăpăd. Şi dup-aia ne-am apucat să mergem la lucru. Erau 2 km până acolo, unde lucram. Mama s-a dus la lucru şi eu zic, hai să merg şi eu să lucrez la C.A.P acolo. Dup-aia, frate-meu şi el că ce… tata meu nu a venit încă. S-a dus şi el câta la lucru şi aşa am petrecut o lună de zile. După o lună de zile, eu am venit de la lucru şi văd pe tata în faţa casei, caii acolo… Dar el nu s-a barbierit deloc cât a stat acolo o lună de zile. O barbă la el! A slăbit 20 kg într-o lună de zile acolo la Cacomeanca cu frate-meu. A fost ordin să mergem noi la el, unde era capul familiei, acolo trebuia sa mergem toţi. Dar n-aveam maşină, nu aveam cu ce să ne ducem. El a prins căruţa, dar erau mai mulţi… erau mai 2 căruţe de la Belobreşca, erau de la Divici, de la Socol, de la Câmpia. E, şi dup-aia… hai mergem la lucru. Tata a mers pe la oraş pe acolo, a găsit pe unul agent agricol. Încă nu era Colectiv atunci, erau particulari. Şi a găsit pe unu’ acolo şi i-a zis: “- Moşule, ne-au adus aici, nu-ştiu-ce… Am căruţă, am cai şi am venit să caut aici ceva de lucru” şi el spune: “- O, hai la mine. Am eu loc unde e batoza”. Şi tata zice: “- Am şi doi băieţi” “- Să vină şi ei că am nevoie de muncitori”. Am dormit acolo pe câmp şi după o săptămână am venit acasă. De luni trebuia să mergem în altă parte la lucru. Şi dup-aia am lucrat un an de zile, doi la unul, la altul şi apoi eu şi Branco ne-am angajat la S.M.T. Mama a stat acasă, ea ne-a spălat şi tata a lucrat cu caii şi cu căruţa. Apoi, tata a vândut un cal. Când a doua zi, calul se întoarce acasă. Şi tata s-a dus şi l-a dus înapoi la Gostat acolo.

Primele adăposturi, Bărăgan, 1951 (sursa: AFDB)

La S.M.T. acolo m-am simţit bine. Erau oamenii cumsecade cu noi, nu ne-au persecutat că noi am muncit, nu glumă. În ’54 am făcut 2000 ha arătură normală. Am fost primul pe ţară, dar n-au vrut să recunoască munca că am fost dislocat. Am primit 11.000 lei. Atunci era ca acuma când sunt banii mari că ne-au schimbat banii când am ajuns acolo şi erau banii scumpi. Şi am primit 11.000… şi directorul mă cheamă şi-mi zice: “- Raichici, nu o   să-ţi dea diploma de fruntaş pe ţară”. Dar eu: “- mă piş, zic, pe diplomă,    daţi-mi banii, banii că ştiu că am 11.000 de primit”. Şi atunci s-a făcut la S.M.T petrecere mare. Au tăiat boi, porci. Au adunat toţi preşedinţii, brigadieri de câmp, pe toţi i-a adunat acolo în curtea S.M.T-ului şi au făcut petrecerea acolo.Şi eu atunci prima dată am fost beat. Eu n-am băut până atunci. Erau tractoriştii lângă mine şi-mi zic haide. Eu nu beau, dar ei… hai câta, hai câta. Peste drum de sala unde era petrecerea, era blocul unde am stat. 5 m lăţime au fost şi aşa m-au dus tărâş până acolo. Am fost beat tun. Ce să vă spun, sunt multe de povestit.

(Cum i-aţi văzut pe oamenii de acolo?) Oamenii erau foarte cumsecade. Cu noi aşa s-au purtat… adica, să vă mai spun mai ceva. Acolo, lângă Satu Nou la vreo 4 km s-a făcut un aerodrom pentru avioanele cu reacţie ruseşti. Ruşii au adus avioane acolo. Atunci ne-a luat pe noi să lucrăm acolo. Nu ne-au chemat ei adică, că nu puteau să ne angajeze că nu aveam buletin. Numai că a găsit tata pe unul în satul Buliga… prin el ne-a angajat. Adică şi el a lucrat cu căruţa, dar şi pe mine, pe Branco şi pe tata ne-au luat acolo. Şi ăla a fost porc. El a lucrat şi când a primit toți banii, a vrut să muşamalizeze. Atunci tata s-a dus la director, s-a dus la ăia s-a plâns “- Domne, am muncit toţi 3 cu căruţa, am muncit mai mult ca el!”. Şi ăia    l-au chemat pe ăsta din Buliga şi au făcut calcul. El a luat toţi banii. Au făcut calcul şi ne-au dat banii. Dar ăla a fost porc, n-a fost om cumsecade. (Ce v-a fost cel mai greu acolo?) Cum să vă spun… primul an a fost cel mai greu. N-am avut nici alimente, nici unde să lucram. Am mai lucrat aşa pe la Gostat, că nu ne prea plăceau pe noi. Am mâncat mămăligă acolo, am mâncat… Primul an, că dup-aia când ne-am angajat la S.M.T. Am fost bine, bine. Primeam salariu şi atunci am început să trăim mai bine. Am cumpărat o mobilă acolo că n-am putut să aducem nimic de aici. Tata a vândut calul, v-am spus, şi unul lucra cu el acolo la Feteşti şi a fost un atelier de nuiele, împleteau nuiele, coşuri, baloane şi lucruri din nuiele. Şi el a cărat cu calul de la baltă, că trebuia să trecem Borcea. Era dincolo balta, Balta Brăilei cum îi spune. Mare… Spunea directorul că e balta cât e întreaga Albanie. Mare, de la Cacomeanca acolo până la Brăila jos.

(Cum aţi găsit casa când v-aţi întors înapoi?) Auuu… prăpăd! Aici au stat, cum să vă spun, în grajd erau nişte boi. Aici e beci, în camera asta şi cealaltă era beciul. În beci a ţinut C.A.P-ul nişte vin. În grajd ţineau vaci cum au adunat din sat. Adică dacă aveai una ţi-o lăsa, dacă aveai două, una îţi lua. Boii i-au luat toţi, caii i-au luat toţi şi nu era loc. Au mai făcut ei grajduri acolo. La noi a stat şi un miliţian în camera dinapoi, a fost şi grădiniţă de copii. La urmă a fost şi magazin şi apoi iar grădiniţă de copii. Când am venit din Bărăgan era grădiniţă. Camerele erau pline cu scaune. Trei camere pline. Şi când am venit de acolo, n-am venit acasă. Am stat la unchiul nostru. Şi când a venit Branco, fratele meu… eee, el a fost revoluţionar. El  s-a dus peste drum aici, unde a stat primarul. S-a dus la primar şi a făcut scandal mare. Imediat a luat scaunele de acolo şi le-a adus în curte, a scos tot afară. Tot. Nu mai e grădiniţă. Noi am primit casa, ne-am întors acasă. Nu mai aveţi ce căuta. Şi casa a fost prăpăd… au stat mulţi aici, dar nimeni n-a pus un cui. Un cui n-au pus la casa asta s-o repare că în 5 ani s-a dărâmat, a plouat înăuntru. Nimeni n-a pus un cui. Casa a fost distrusă. Şi din banii ce i-am primit acolo, am cumpărat tot nou şi am reparat. Ce să vă mai spun… pot să vă ţin până mâine dimineaţă.

(V-aţi mai întors în Bărăgan?) N-am fost acolo. Am fost la mare. Am fost cu fata că a fost mică şi slăbuţă şi doctorul i-a spus… eu eram la Cooperaţie atunci. Şi m-am dus cu ea, am vrut să opresc, dar nu. N-am mai oprit, n-am mai oprit.

Jiva Raichici a fost deportat din Belobreşca în Feteşti/Valea Viilor împreună cu: Raichici Rada (tatăl n. 1903), Liubiţa (mama, n. 1906), Radenco (frate, n. 1927),  Branco (frate, n. 1935)