Sunt Marişescu Toma din Eşelniţa şi în noaptea de Rusalii, era duminică, a venit Securitatea şi a intrat în casă şi ne-a citit articolul 200.   Ne-au lăsat o santinelă şi comisia a plecat. Noi am rămas cu santinela. Şi la orele 7 dimineaţă a venit comisia şi ne-au spus să luăm ce avem că ne duce în judeţul Trei-Scaune. Noi am rămas aşa… cum să ne ducă pe noi? Şi pe la 10 au venit şi ne-au scos din casă afară. Afară era coloana cu căruţe multe şi cai. Umblau în sus, în jos, lumea toată era înăuntru şi până la urmă ne-au pus în căruţă şi ne-au dus la gara Orşova. Acolo era multă lume, era lumea de la Moldova Nouă. Veneau oameni de pe Clisură şi era un tren lung, mare cu bou-vagon şi tot la 10 metri erau puse puşti mitralieră. Şi era armată multă. Aici s-a simţit de cu seara. A venit pe lunca Eşelniţei Armata, Securitatea. Nu ştia nimeni nimic. Şi când am ieşit de afara în noaptea aia, dimineaţa, erau tot la 10 metri puşti mitralieră. Şi noi plangeam. Şi securiştii cu primarul umblau ca sălbaticii. Şi am ajuns la gară la Orşova. Gata! Fiecare să ia în vagon, dacă are vacă, bou… ce are. Ne-au urcat în tren şi la 9 seara au dat drumul la tren şi ne-au dus în Bucureşti pe o linie moartă. Acolo ne-au dat biscuiţi cu apă. Şi o soră de acolo de la spital a zis “- Ăştia nu trebuiau să fie aici. Trebuiau să fie împuşcaţi!”. Apoi am mers în gara Cioara și de acolo ne-au întors 30 și ceva de kilometri în Dudeşti şi a oprit trenul. Era prea de dimineaţă. Şi după aceea a venit poliţia călare pe cai şi din vagon în vagon au strigat: “- Jos! Afară, afară!” Fiecare trebuia să încarce ce avea. Maşinile plecau la locul de osândă, unde ne-au dus. Pe partea asta ne-au făcut coloană, am mers la spital, ne-au dat cu DDT la ceafă şi o injecţie. Şi pe cealaltă parte veneau căruţele cu cai.  Miliţia era călare pe cai şi ne-au spus: “- Cum aţi mişcat să fugiţi, cum vă-mpuşcăm!”.  Şi a venit coloana şi am plecat pe jos 35 de kilometri. Pe jos, pe cai, în căruţe… Era o căldură mare. Şi am ajuns în comuna Însurăţei. N-am văzut niciun om. Nimeni, nimic. Şi ne era sete, soare, cald, obosiţi, era ora 2-3 şi am văzut doi oameni care scoteau apă la cumpănă şi am sărit din colonană că îmi era sete şi zic: “- Vă rog, daţi-mi nişte apă să beau”. Oamenii au sărit în sus, s-au speriat că vorbesc româneşte. Am văzut că apa e mocirlă, ca pe şanţ şi   n-am putut să beau şi am ajuns la comuna Rubla. (Ce credeau oamenii că sunteţi de s-au speriat că vorbiţi româneşte?) Coreeni. Că miliţia, înainte de a ajunge noi acolo, au spus că vin nişte coreeni periculoşi, să nu stea cu noi de vorbă. Şi au luat lumea din comună, au dus-o pe câmp şi nu era nimeni să ne vadă acolo. Am ajuns la Rubla şi am avut borna 133. Am tras carul cu boi lângă bornă, începu întunericul şi ne-am culcat jos acolo. Mâinezi dimineaţa şi toată noaptea au cărat cu maşinile la deportaţi.  Veneau maşinile, întorceau colo şi baionete multe, mitraliere, armată. Și am stat acolo la borna 133. Nu era pâine, nu era apă. Erau acolo butoaie mari, dar apa mirosea amotorină, a benzină… nu puteau nici animalele să bea. Am făcut noi ce-am făcut de sete, de foame şi a început şantierul. Să-ţi faci casă aici la borna asta, să lucri. Nu ieşea nimeni, nu intra nimeni aici. Am săpat un beci şi au intrat unii. Erau doi la uşă, doi la masă şi era o hârtie pe care scria: “Am venit de bunăvoie, neforţat de nimeni şi mă oblig să stau 5 ani.” Nu semnai, te băteau. Am semnat. Până la urmă eu am mers la Rubla la Gospodărie că n-am avut ce să mănânc. Erau aşa… cam 2 km jumate peste câmp. N-aveai contact cu nimeni. Şi într-o zi stăteam cu doi săteni de acolo de vorbă. Şi vine unul îmbrăcat bine “- Ce faceţi?” Eu am răspuns că mai stăm de vorbă. “- Nu te-ai dus la muncă?” “- Nu m-am dus.” “- ‘tuți rasa mă-tii! Ai venit să trăieşti aici. ‘tu-vă dumnezeul vostru de vipere, de năpârci, de gorobeţi.” Atunci am auzit şi noi de gorobeţi. Gorobeţii ce erau? Om de nimic, fără casă, fără masă. Mâncare… noroc că a scăpat unul până la bordeiul meu şi ne-a dat nişte ceapă cu 25 de lei. Norocul nostru în ceapa aia că ne-a ţinut de foame. Şi la muncă ne dădeau 7-8 lei pe zi şi te punea la diferite munci. Mâncare dădeau când lucrai acolo la Gospodărie. Trei kilometri era norma. (Ce însemnau 8 lei?) Era sfertul de pâine. Care erau mai bătrâni le ajungeau sfertul, care nu… Şi apoi am început să construim. Pământ cu paie amestecat, făceam cofrag ca la ciment, am făcut echipe şi am lucrat până am ridicat casele. Ne-au dus în baltă la Brăila să luăm stuf pentru acoperiş.. Până toamna târziu am făcut clădirea. Şi când a început viscolul, cum spuneau ei, viforul, ne-am speriat. Și o ninsoare… Aoleu, ce a făcut cu noi. În cameră pereţii erau uzi. Crescuse grâul din pleavă, verde. Te uitai pe pereţi, era grâul verde. Şi umiditate multă. Şi era mizerie…de nedescris. Am trecut prin timpuri să nu mai treacă nimeni. Foarte grele. Când ne-au ridicat, primarul de atunci zâmbea şi era cu Securitatea. A fost o nuntă în noaptea aia aici. S-a urcat el pe scenă şi a spus ca toată lumea să plece acasă că se petrece ceva. S-a petrecut. Ne-au dus. Şi în urma noastră a fost unul Ion Ion, bogat el, bea ţuică, bea vin. Bogat. Şi i-a rămas tot acasă. Ne-au rămas şi nouă multe lucruri. Ne-au tot luat şi nu ne-au mai dat nimic. Primarul a adunat suita lui de la sfat cu şeful de post şi se duceau la Ion Ion, beau, mâncau. Dar până să ajungă acolo, primarul a făcut un bal unde s-a suit pe scenă şi a spus: “Oameni buni, distraţi-vă! Mâncaţi şi beţi că am ales pleava din grâu.” Noi eram pleavă. După aia se urcau ţiganii: “Cu românii în Bărăgan, cu ţiganii la bal!” Şi pământurile noastre au fost cu grâu, cu porumb, că ne-au luat în 18 iunie. Nimic nu ne-au dat. Nimeni nimic. Şi după aia şeful de post era Hristos. Primarul era Dumnezeu la cheful ăsta la Ion Ion. “- Noroc, Dumnezeu!” “- Noroc, Hristoase!” Şi beau, mâncau şi chefuiau. După 4 ani jumate am venit la Băile Herculane. Şi l-am întâlnit pe şeful de post şi mi-a spus tot. Şi ce s-a ales de el? Preşedintele partidului a dat pământul ăsta la țigani. Şi a luat nişte bani urâţi. (n.n. bani murdari)

Toma Marişescu în tinereţe

(Când v-aţi întors aici cum aţi găsit casa?) Nu era casa asta, era una mai jos. Fără geamuri, fără mânere la uşă, dezordine, uşile deschise, mizerie. A mai stat o famile prăpădită în ea.

Să vă mai povestesc… tata meu a făcut 6 ani de puşcărie la Gherla (Din ce motiv?) A făcut politică şi era reţeaua de aici până la Marineasa, la Timişoara. Organizaţie legionară. A avut puşcă mitralieră, brand – aruncător de mine, arme… şi pe chestia asta l-au condamnat. A fost o organizaţie la Orşova, la Jupalnic și aici. Așa a făcut 6 ani de puşcărie. (Asta în ce an se întâmpla?) ’48 (Şi dumneavoastră aţi plecat în ’51 în Bărăgan şi tatăl dumneavoastră a rămas?) Nu. A fost arestat cu 6-7 de aici din Eşelniţa şi a fost condamnat 5 ani şi i-au mai dat unul. Şi la eliberare a venit la noi la Bărăgan şi stat un an. A venit în august ordin să ne elibereze pe noi din Bărăgan. În 3 serii. Prima secţie, nevinovaţii. Ce însemna asta? Dacă tata meu a făcut ceva sau altul din familie, m-au luat şi pe mine, m-au pedepsit nevinovat. Eu n-am făcut nimic, mi-au dat drumul. Care or făcut politică, chiaburii, titoiştii erau în seria a doua. La o lună, două diferenţă. Aici era şi tata şi Titus Verdeţ  din Pojejena. A treia serie erau tot de ăştia. Ăia mai răi au rămas şi 12 ani în Bărăgan. I-au eliberat la distanţă de o lună, două, ca să nu venim toţi să punem mâna pe ei. Au vrut să venim cu rugăminţile la ei…

Nu ştiai pentru ce te iau. Te înjurau, te înfometau, te puneau la muncă. A venit în ’53 o iarnă, au au! Aveam o şură cu paie… s-a dus. A venit în ’54 mai rău iarna. Nu cunoşteam nimic. Cu tunel, aşa am ieşit din casă. Nu se mai face ziuă… ce dracu’? Zăpada de aici a adus-o toată pe casă. Geamuri, uşi, nu ştiai ce se întâmplă. Am început să curăţăm zăpada. Nu mai terminam, mă! Nu mai ieşeam afară. A venit uica al meu pe partea cealaltă şi am făcut un tunel. Parcă acuma îi văd cum veneau pe tuneluri aşa cocoşaţi la mine. Zăpadă multă, de abia am dat-o la o parte.  Când începea viforul acolo nu mai puteai să mergi. Era zăpadă de nu mai cunoșteai pe nimeni. Dar am văzut cu ochii mei. Şi am fost angajat la gospodăria aia, la cantină. Şi acuma iarna prin viscolul ăsta nu era pâine. Băgam căruţa cu cai prin viforul ăla mare şi mergeam după pâine. Când veneam înapoi era bine că bătea viforul şi era pâinea caldă, mă încălzeam. Dar când mă duceam, era nenorocire. Foarte rău am trăit. Foarte greu.

(V-aţi mai întors în Bărăgan de atunci?) O dată sau de două ori. După ce a căzut comunismul am fost. Mai erau vreo 6 case acolo.

Toma Marişescu a fost deportat din Eşelniţa în Rubla/Însurăţei împreună cu: Marişescu  Elisabeta (mama), Nicolae (frate), Ion (frate)

Toma Marişescu (stânga)