Într-o noapte ne-am trezit cu Securitatea, cu maşini şi ne-au spus să ne pregătim că plecăm şi nu ne mai întoarcem. Să ne luăm ce putem. Au venit cu maşinile… în camioane am încărcat bagajele. Noi n-am ştiut unde plecăm, că ei au vrut să ne ducă în Siberia. Dar au fost mai mulţi sârbi şi a spus Tito că dacă ne trece graniţa, praf o să fie din România. Pe urmă ne-au lăsat la Bărăgan. Ne-au descărcat acolo în papură, în bumbac, în grâu. Apoi a coborât elicopterul jos şi ne-au spus să ne pregătim să facem casa că aici va fi viitorul nostru. Jager Vera e fata şi Jager Iosif era băiatul. El a avut 5 luni şi pe drum s-a îmbolnăvit că ne-au pus în vagoane de vite şi după scurt timp a murit. (Drumul cum a fost? De unde aţi plecat?) De la Orşova. Ne-au încărcat din camioane în vagoane de vite şi ne-au descărcat la Bărăgan. Vreo două nopţi am fost pe drum aşa… că am mai oprit, nu ştiu dacă au încărcat încă pe cineva. Şi acolo ne-au pus sub cerul liber. A trebuit să săpăm în pământ, să facem corturi. Am pus două paturi, ce-am avut, cât să avem pentru copii. Am acoperit bordeiul ăla cu covoare, peste covoare am pus papură. Când a venit ploaia s-a băgat înăuntru. A fost rău că n-am avut apă. A trebuit să mergem kilometri întregi. Pe umeri am purtat cănţile (n.n. găleţile) şi a trebuit să le legăm că a bătut vântul şi a fost praf şi s-au umplut de praf. Ne-am dus până jos în sat şi lumea a luat cănţile de acolo ca  să nu putem să scoatem apă, că a zis că nu merităm. Şi pe urmă au început să sape acolo să facă o fântână. Zeci de oameni am fost. Și când am scos, apa era sărată. De la mare sau nu ştiu.

(Cum vă vedeau oamenii de acolo pe cei deportați?) Mai târziu s-au împrietenit cu noi, dar la început, v-am spus, nu ne-au lăsat să luăm apa din fântână. Pe urmă a fost altfel. (Ce v-a fost cel mai greu acolo?) Cel mai greu a fost că n-am avut apă şi n-am avut ce trebuie. Dacă am vrut să luăm pâine neagră a trebuit să facem muncă voluntară. Bine că ne-am luat câte ceva de acasă. Am dat verighete de aur pentru salcâm. L-am scos şi toate nuielele  le-am tocat, le-am băgat în ladă şi cu alea ne-am încălzit. Am avut noroc că ne-am luat de acasă făină de la început. Ne-a fost foarte greu. Am făcut pâine, am săpat în pământ o groapă şi am pus acolo o tigaie şi acolo am făcut pâine. (Ce aţi lucrat acolo?) Am lucrat la munci agricole la strâns bumbac, floarea-soarelui. Ne-au dat mâncare şi a trebuit să stăm la rând, ca cerşetorii. Apoi de acolo am plecat la Comăneşti că i-a pus pe bărbaţii care au lucrat aici în mină (n.n. în Eibenthal) să lucreze acolo în mină (n.n. în Comăneşti). Și n-am avut voie să părăsim localitatea. A murit acolo  socru-meu, tata lui soţul şi n-am avut voie să plecăm la înmormântare. N-am avut voie. Noaptea ne-am trezit de multe ori cu Securitatea să vadă dacă suntem acolo. Tot am fost sub supravegherea lor. N-am avut lemne, vai de noi… N-am avut apă. Am fost aşa toţi năcăjiţi. Noi, trei sau patru familii am fost acolo. Restul au fost în alte sate. Chiar frate-meu n-a fost unde am fost noi. La Însurăţei mi se pare. Nu ştiu în total câte familii am fost. Au fost și bulgari, și sârbi, maghiari, germani. Noi am fost mai puţini. (Cum aţi găsit casa când v-aţi întors aici?) Noi am stat cu socrii, iar când ne-am întors la ei ne-am întors. Unde am fost în chirie noi am avut mobilă, maşină de cusut, lucruri… dar cine le-a luat? Am avut un porc, găini. (Aţi aflat motivul pentru care v-au deportat?) Noi am auzit că am fost chiaburi, dar ce chiaburi am fost noi? Ce-am avut noi? Poate ăştia de la primărie au avut ceva unii cu alţii şi atunci ne-au luat. (V-aţi mai întors acolo de atunci?) Da de unde! Am fost bucuroasă că am scăpat de acolo. Dar ne-a rămas copilul îngropat acolo…

Aloisia Jager a fost deportată din Eibenthal împreună cu: Fickl Iosif (tata), Maria (mama), Francisc (frate), Cristina, Margareta, Pepic.

Aloisia Jager în tinereţe