Mă numesc Georgescu Dumitru, sunt născut în Adamclisi în ’40. În ’41 a murit tatăl meu, fiu de mari moşieri şi mari… cum au fost pe timpuri, înainte. Georgescu Nicolae a fost bunicul meu. În ’47 au ajuns comuniştii în Adamclisi și i-au spus bunicului să dea pământul la stat, dar el n-a acceptat şi l-au arestat. În ’47 aveam eu vreo 7 ani. Pe bunicul l-au arestat şi l-au dus la Canal, pe bunica au dus-o în Piteşti cu domiciliu obligatoriu. Aşa că am fugit de acolo şi am venit aici în Banat. Bunicilor le-au luat tot – pământul, casele… tot, tot! Tot a fost naţionalizat. Venind aici, după câţiva ani, în ’50… n-am mai târpit (n.n. rezistat) nici noi mult aici că ne-au luat şi ne-au dus în Bărăgan. Ne-au dus acolo şi uite aşa era: aici un ţăruş, aici un ţăruş, aici un ţăruş. Ne-au dus cu trenul, cu bou-vagonul. De aici din Eşelniţa ne-au dus cu căruţele: “- Luaţi cât puteţi şi puneţi în două căruţe”. Am luat o vacă, am luat un porc, mâncarea pe care-o aveam în casă şi ne-au dus în gară la Orşova. Acolo ne-au băgat într-un bou-vagon şi nu aveam voie să ieşim. Acolo ne căcam, acolo ne pişam! Păi aşa este, eu vă spun cum a fost… Şi de acolo ne-au dus în gara Cioara şi ne-au lăsat în câmp. Cum e în Bărăgan, că te uiţi de aici până acolo şi nu vezi un pom, nimic… Şi acolo ne-au dat o suprafaţă pe un teren dinăsta între 4 ţăruşi. “- Aici vă faceţi casă!”. Cum ne-au dat jos, cu mobilă cu tot, ne-au pus acolo grămadă între ăia 4 ţăruşi. Am făcut din pături acoperiş să nu ne bată soarele că era vara. Prima dată am făcut o groapă şi ne-am făcut un bordei, că am zis că nu pot să ne lase într-un câmp. Cum poate cineva să te lase într-un câmp, vorba aceea… Să-ţi faci casă, auzi! Cum să-ţi faci casă… noi ştiind cum se fac casele la noi aici. N-a durat vreo 2-3 săptămâni că ne-au adus pleavă, ne-au adus paie, lemne ca să facem acoperişul sus. Ne-au adus trei uşi, patru uşi, depinde ce tip de casă vroiai să-ţi faci. (Ce tip de casă aţi avut dvs.?) Păi să-ţi povestesc! Nu ne-am făcut casă că am zis că nu au cum să ne lase acolo. Deci a trecut vara şi ne apropiam de toamnă, că noi am stat tot în bordei până atunci. Dar noi în timpul ăsta ne duceam la lucru, la gospodărie acolo ca să ne dea 3 mese să mâncăm. (Ce-aţi lucrat acolo?) Eu am păzit mieii că aveam cam cam 11 ani atunci, am păzit vacile, am făcut curăţenie la porci, cerneam tărâţele. Se făcea o mămăligă cât vezi masa asta de mare, un platou întreg şi îl tăia cuburi și alea se împățeau la muncitori. Lucram acolo la gospodărie că dacă nu lucram n-aveam ce să mâncăm. Şi părinţii au lucrat la câmp – la cules de bumbac, la săpat de porumb, la treierat… la toate treburile. Să vă mai spun o treabă, duceam mâncare pentru vreo 200 de persoane şi nu aveam timp să le număr. Aveam 13 ani şi duceam mâncarea pentru toţi oamenii ăştia şi veneau toţi pe rând. Deci ieşea la fix cu mâncarea. Aveam 3 porţii în plus de la ei de acolo care îmi rămâneau. În câmp, printre toţi oamenii ăia era şi mama… Parcă-mi vine să plâng… Și îi spuneam “- Mămică, hai să-ţi dau porţiile astea.” Nu venea dom’ne! “- Cum să vin?! Să zică lumea, că de la fiecare ai furat câte ceva ca să-mi dai mie?” Şi nu venea să ia mâncarea, mă duceam cu ea înapoi şi le-o dădeam la bucătărie. Ca să-ţi dai seama ce conştiinţă şi ce oameni erau în Bărăgan acolo. Spuma societății!

Revenind la casă. Am stat în bordei, după cum ţi-am spus, până a venit toamna. Toamna toată lumea şi-a făcut casă. Hai mă să ne facem şi noi! În două săptămâni ne-am făcut casă. Astăzi făceam chirpiciul din pământ şi paie bătute aşa cu picioarele, mâine zideam în casă. Şi am făcut casă cu două camere şi un coridor mic aşa. În două săptămâni am fost în casă. După ce am făcut pereţii din chirpici, am luat pământ şi am tencuit-o, cum s-ar spune. Şi în interior, şi în exterior. Am pus acoperişul făcut din paie de orez. În fiecare an puneam peste alte paie şi alte paie. Şi paiele le greblam în aşa fel încât să fie îndreptate în jos să se scurga ploaia. Dar dacă venea ploaie mare-mare, ne intra şi în casă. Jos aveam pământ fin lipit cu mâna şi asta era podeaua noastră. Doi ani a fost mai greu, dar după doi an de zile am început să prindem şi noi câta cheag. Am început să cunoaştem lumea, am avut câta grădină, aveam câta porumb. Aveam grădină ca lumea şi deja mâncam din grădina noastră. Dar tot trebuia să mergem la lucru pentru că nu aveam suficient. Apoi să vă zic cu apa. Prima dată am venit cu butoaiele… era o căruţă din asta mare cu un butoi mare de tot de vreo 4-5 tone. Ne aduceau apă cu sacaua şi aveam alte patru butoaie într-o lizieră de băgrini la marginea câmpului unde munceam şi puteam să luăm de acolo. Şi eu copil cum eram, învățat să fac baie ca aici, mă duceam în pădure acolo. Vedeam că nu vine nimeni…ţâşti în butoi! Bâldâbâc, bâldâbâc şi ieşi afară. Şi apoi lumea bea apă de acolo. Pe urmă ne-am făcut fântână. Am săpat în pământ, era un pământ foarte bun acolo, nu se surpa. O fântână de vreo 8 m.

Şi acum să vă mai spun şi cum furam. Aşa… Ţi-era frică să furi! Aveam buzunare peste tot. Dacă astăzi, înainte de a merge acasă trebuia să intru într-o magazie de porumb, umpleam toate buzunarele cu porumb.. Asta ştiam să fac că eu aveam iepuri şi porumbei acasă şi mie asta-mi trebuia. Ajungeam unde e magazia de mazăre, mazăre luam! Ajungeam unde e magazia de fasole, fasole luam! Şi vă spun că am trăit şi acasă cu astea.

La făcut de chirpici (sursa: AFDB)

Să vă mai spun o treabă. De primăvara până spre toamnă, când cădeau primele zăpezi, eu nu ştiam ce-s alea încălţări. Şi erau nişte ghimpi dinăia cu 3 colţuri. Cum îi întorceai, un ghimpe tot era în sus. Ori mergeam într-un călcâi, ori pe vârfuri. Şi toamna, când venea frigul, ne făcea tata încălţări din scânduri şi bătea o curea deasupra şi cu alea mergeam. Bănăţeanu’ le zice şlarfi. N-aveam dom’ne bani! Asta era. 75 de bani pe zi primeam atunci. Dar ne duceam pentru mâncare la lucru. (Ce amintiri mai aveţi din copilăria de acolo?) Aveam nişte vaci şi mă duceam cu ele la păscut. Vacile păşteau pe şanţ că le băteam dacă intrau în porumb. Porumbul era al statului! Eu eram în porumb şi le aruncam porumb în şanţ. Şi când trebuia să mă întorc mă suiam pe vacă şi mergeam călare până acasă şi mă băteau părinţii că veneam călăre pe vacă. Le-am bătut o dată în grajd, dar nu cu parul, aşa cu mâna. Şi au ieşit amândouă deodată din grajd cu tot cu uşă, cu zid cu tot că era din chirpici și nu ținea.

La gospodărie se aduceau oi şi miei la tăiat. La atâtea sute de persoane trebuia mâncare ca lumea. Cineva trebuia deci să aibă grijă de miei. Şi m-au pus pe mine să am grijă de mieii ăia, mă duceam cu ei să-i pasc şi într-o zi am uitat să le dau apă. Le-am dat tărâţe să mănânce şi apoi a doua zi câdn mi-am amintit, le-am dat și drumul la apă… îţi dai seama, tărâţa aia s-a umflat în ei. Erau toţi umflaţi! Vedeai mielul cum face tup! tup! tup! tup! şi hop cu picioarele în sus. Ce era să facem, au trebuit tăiaţi toţi mieii atunci. I-au băgat în cantină şi i-am mâncat, dar pe urmă am rămas în gol de carne. Dar până la urmă nici n-am mâncat bătaie, doar m-au speriat.

Ei, şi am mai furat o dată doi măgari. Lângă Rubla mai era o fermă, nu mai ştiu cum o cheamă. Acolo erau vite multe şi am fost, tot aşa, la păzit de vite. Şi când tot veneam acasă, veneam cam 3 km până în satul nostru. Şi într-o zi zic: de ce să mă duc eu pe jos şi am luat doi măgari de acolo. Am încălecat pe unul din ei şi pe celălalt l-am luat lângă şi am venit cu ei acasă. Am zis las’ că ţinem şi noi doi măgari acasă, mergem cu ei la furat de lemne. Trebuia să mergem să luam lemne cam la 5 km. Acolo nu făceam focul ca să ne încălzim noi, mai mult ca să facem mâncare. Aşa, şi vin cu măgarii acasă şi m-a luat mama la bătaie, că am furat măgarii, că mă bagă la puşcărie. Ce ştiam eu de puşcărie atunci… Şi când mă uit dimineaţa în faţa casei unde am pus măgarii, ei nu-s mai acolo. Cum să mă duc eu lucru acolo, ce să le zic? Şi când am ajuns acolo, măgarii se întorseseră la fermă.

Asta e copii! Ce să vă mai spun? (Care e cea mai grea amintire de acolo?) Aaa! Pentru părinţi a fost greu. Pentru noi copii nu că noi eram zburdalnici. Ei lucrau din greu, nici nu mâncau, ca să putem să mâncăm noi. De asta s-a şi îmbolnăvit mama. A fost greu.

Dumitru Georgescu a fost deportat din Eşelniţa în Rubla/Însurăţei împreună cu: Şimian Niculina (mama), Şimian Petru (tata), Georgescu Gheorghe (frate), Şimian Laurenţa (soră) şi Şimian Alexandru (frate).

Casă de chirpici (sursa: AFDB)