aleksandar doarme

soarele apune ca un cap apăsat cu putere
şi ţinut ore bune sub apă

somnul te apropie de moarte
îmi spui că drumul pe care mergi
e ca pescuitul la pâlnie

peştii nu găsesc calea de întoarcere
(nici măcar în vis)
mă rog de tine ca un copil
să nu închizi ochii

îmi lipesc fruntea de fereastră şi am impresia că spitalul
e ridicat în mijlocul unui lan de maci
sunt maci în saloane
în pungile de perfuzii
sub halatele asistentelor
în pijamalele chinezeşti ale bolnavilor

până şi corpul tău mi se pare năpădit de maci
îţi ies din gură
se rostogolesc pe gât şi-ţi acoperă pieptul
şi nimic nu e mai îngrozitor
decât macii ce acoperă treptele spre morgă

poate doar zâmbetul tău nesigur
şi viaţa ce se termină stupid
cu o pâlnie

plângi pentru că n-avem bani
plângi pentru că e frig
lemnele sunt ude şi nu ard

plângi pentru că au murit vecinii
şi nu mai ai de la cine să împrumuţi pahare
(ce mai aştepţi de la oameni?)
rândunelele şi-au făcut cuib în gura de aerisire
zboară la mică înălţime
şi-ţi mânjesc cu umbra lor covoarele
hainele întinse pe sârmă. plângi
somn uşor

plângi pentru că toţi te-au lăsat la aman
reumatismul e sâcâitor
uşa de la sufragerie nu se închide
barca pluteşte în mlaştină
printre picioarele scaunelor
vâslaşul adună copiii din apele salmastre
corpurile lor sunt pline de bube dulci
pâcla se întinde în toată casa

închide uşa
în vis bolile se iau atât de uşor

liliacul îngheaţă pe hol
florile îţi acoperă faţa
ai vrea să plângi dar
închizi ochii şi lacrimile se pierd în vis
somn uşor

nopţile în care nu ştiu
dacă trupul în care adorm
mai are putere să iasă din somn
şi
dimineţile suportabile
peste care cineva trece un pieptene
în răspăr

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate
şi eu sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar
zeci de râuri trec prin mine
fiecare cu secretele lui

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate
nimeni n-are habar că suntem acolo
poate doar viermii de mătase cu intuiţia lor divină
cu trupurile lor zvelte de ieniceri proaspăt întorşi din luptă
hămesiţi şi lipsiţi de orice speranţă

sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar
văd prin ochii tăi respir prin gura ta
iedera ce-ţi acoperă urechile îmi acoperă şi mie urechile
sângele tău îşi face drum prin inima mea
doar atât cât să rămân în viaţă. în rest

zeci de râuri trec prin mine
sunt o deltă în care se întâlnesc îndrăgostiţii.
cât de multe li se îngăduie lor şi ce frumos vorbesc

fiecare cu secretele lui
stând întinşi pe spate în bărcile de lemn
ca nişte bucăţi proaspăt întărite de chihlimbar

se mănâncă lupii între ei
sub hlamida prinsă
la gâtul mielului.

sparg lemne la lumina lunii
mă gândesc la tine
a căzut prima ninsoare
mâinile îmi alunecă pe coada toporului

un corp roşu aţos şi umed
ca un miez de lubeniţă
iese în lumină

pisica amuşină
se mişcă dintr-o parte în alta
ca o limbă de clopot

mi-e teamă să iubesc
doar pielea e vie. înăuntru totul e putred
bunicul trece şişul
pe gâtul mielului

cealaltă jumătate de rodie
plezneşte sub tălpi
şi împrăştie pe covor
seminţe grase

cât sutele de ochi bulbucaţi
pe care i-am visat adunaţi
pe aversul peştelui

aş vrea să-i aduc în pumni
şi să ți-i înfăşor în jurul gâtului
cu sângele negru care în loc să curgă
se surpă
se surpă încet
în corpul fratelui vitregit

cineva m-a făcut să cred că îngerii
sunt acele păpuşi voodoo
ce-atârnă de perdele
cu boldurile trecute prin burţile mici de poliester

că ei depind de bunătatatea mea
aşa cum tot de bunătatea mea
depinde şi raiul
cu ierburi înalte în care se-ascund iepurii
cu firicele subţiri de sânge
care plutesc deasupra lanurilor de maci
şi se întorc ca serul în vene

cineva m-a făcut să cred
că nu există iad
ci doar raiul ca o perdea plină de bolduri
care ţi se-nfăşoară în jurul corpului
şi-n care eşti liber să te simţi
ca o bucată de carne putredă
într-o etuvă

ca un port la marginea unei
ape tulburi
în care peştii au rămas nişte
răni de mult vindecate

aşa mă simt
când te ţin în braţe