sunt deja ore bune de când vorbim
sunt ore bune
de când ne lingem resemnările de pe epoleţi
încep să cred că nu vom termina niciodată
dar cui să-ţi dai ţara ce ţi-a rămas de trăit
cu cine să te înfrăţeşti din şirul ăsta de oameni
acum când mâinile lor
sunt mai galbene ca niciodată
când limbile le sunt fixate ca nişte ace de ceas
pe ştanţa curată a supunerii
acum când copiii din care au crescut
bâjbâie în somn după un sân otrăvit
cui să-ţi dai puţina răbdare
când moartea e cel mai bun preţ pe care-l poţi scoate
când din revolte se revarsă râuri de lapte
peste corpurile inerte
reacţiile nu sunt totuşi foarte convingătoare
privim cu detaşare un spectacol gratuit
în care ni se lipesc hârtii de turnesol pe ochi
pentru a vedea clar viitorul strălucit
ce ne aşteaptă
organele noastre sunt proiectate sub piele
ca nişte filme de prost gust
reluate la nesfârşit în acelaşi cinematograf ambulant
în care se pun la cale revoluţii sângeroase
numai atunci când se goleşte sala
sunt ore bune de când vorbim
şi parcă o ducem deja mai bine