maci
 

soarele apune ca un cap apăsat cu putere
şi ţinut ore bune sub apă

somnul te apropie de moarte
îmi spui că drumul pe care mergi
e ca pescuitul la pâlnie

peştii nu găsesc calea de întoarcere
(nici măcar în vis)
mă rog de tine ca un copil
să nu închizi ochii

îmi lipesc fruntea de fereastră şi am impresia că spitalul
e ridicat în mijlocul unui lan de maci
sunt maci în saloane
în pungile de perfuzii
sub halatele asistentelor
în pijamalele chinezeşti ale bolnavilor

până şi corpul tău mi se pare năpădit de maci
îţi ies din gură
se rostogolesc pe gât şi-ţi acoperă pieptul
şi nimic nu e mai îngrozitor
decât macii ce acoperă treptele spre morgă

poate doar zâmbetul tău nesigur
şi viaţa ce se termină stupid
cu o pâlnie

макови

сунце залази као глава снажно притискана
и сатима држана под водом

сан те сваке ноћи приближава смрти
кажеш да пут којим идеш
налик је пецању на левак

рибе не проналазе како да се врате
(чак ни у сну)
као дете те молим
да не склопиш очи

лепим чело за прозор и имам утисак да је болница
подигнута на сред маковог поља
по салонима су макови
у кесама инфузија
под хаљинама медицинских сестара
у кинеским пижамама болесника

чак ми се и твоје тело причињава ко зарасло у макове
излазе ти из уста
котрљају по врату
и прикривају груди
и ничег горег нема
од макова што покривају степениште према мртвачници

можда једино твој несигурни осмех
и живот који се завршава глупо
левком

somn uşor

plângi pentru că n-avem bani
plângi pentru că e frig
lemnele sunt ude şi nu ard

plângi pentru că au murit vecinii
şi nu mai ai de la cine să împrumuţi pahare
(ce mai aştepţi de la oameni?)
rândunelele şi-au făcut cuib în gura de aerisire
zboară la mică înălţime
şi-ţi mânjesc cu umbra lor covoarele
hainele întinse pe sârmă. plângi
somn uşor

plângi pentru că toţi te-au lăsat la aman
reumatismul e sâcâitor
uşa de la sufragerie nu se închide
barca pluteşte în mlaştină
printre picioarele scaunelor
vâslaşul adună copiii din apele salmastre
corpurile lor sunt pline de bube dulci
pâcla se întinde în toată casa

închide uşa
în vis bolile se iau atât de uşor

liliacul îngheaţă pe hol
florile îţi acoperă faţa
ai vrea să plângi dar
închizi ochii şi lacrimile se pierd în vis
somn uşor

лаку ноћ

плачеш јер немамо пара
плачеш што је зима
дрва су влажна и ватра не гори

плачеш јер су умрли сви у комшилуку
и немаш више од кога да позајмиш чаше
(шта још очекујеш од људи?)
ластавице су свиле гнездо у отвору за вентилацију
лете ниско
и својом сенком мажу ти тепихе
веш што се на жици суши. плачеш
лаку ноћ

плачеш јер су те сви напустили аман
реуматизам је досадан
врата од трпезарије се не затварају
чамац плови по мочвари
међу ноге столица
веслач скупља децу по несланим водама
њихова су тела пуна слатких краста
измаглица се шири по целој кући

затвори врата
у сну су болести тако
лако прелазне

јоргован се смрзава на ходнику
цвеће ти покрива лице
хтела би да заплачеш али
склапаш очи и сузе се губе у сну
лаку ноћ

în răspăr

nopţile în care nu ştiu
dacă trupul în care adorm
mai are putere să iasă din somn
şi
dimineţile suportabile
peste care cineva trece un pieptene
în răspăr

насупрот

ноћи у којима не знам
ако тело у којем ћу заспати
још има снаге да изађе из сна
и
подношљива јутра
преко којих неко превуче чешаљ
насупрот

chihlimbar

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate
şi eu sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar
zeci de râuri trec prin mine
fiecare cu secretele lui

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate
nimeni n-are habar că suntem acolo
poate doar viermii de mătase cu intuiţia lor divină
cu trupurile lor zvelte de ieniceri proaspăt întorşi din luptă
hămesiţi şi lipsiţi de orice speranţă

sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar
văd prin ochii tăi respir prin gura ta
iedera ce-ţi acoperă urechile îmi acoperă şi mie urechile
sângele tău îşi face drum prin inima mea
doar atât cât să rămân în viaţă. în rest

zeci de râuri trec prin mine
sunt o deltă în care se întâlnesc îndrăgostiţii.
cât de multe li se îngăduie lor şi ce frumos vorbesc

fiecare cu secretele lui
stând întinşi pe spate în bărcile de lemn
ca nişte bucăţi proaspăt întărite de chihlimbar

ћилибар

лежимо у истом чамцу
ја сам ухваћен као инсект у твом телу од ћилибара
десетак ме река пресеца
свако носи своју тајну

лежимо у истом чамцу
нико и не зна за нас
можда једино свилене бубе са њиховом божанственом интуицијом
и витким телима јаничара што су се тек вратили из боја
изгладнели и без икакве наде

ухваћен сам као инсект у твом телу од ћилибара
видим твојим очима дишем твојим устима
бршљан који теби прикрива уши прикрива и мени уши
твоја крв прокрчила је пут кроз моје срце
тек толико да останем жив. све остало

десетине ме река пресеца
делта сам у којој се сусрећу заљубљени.
колико ли се њима све дозвољава и како лепо причају

свако носи своју тајну
лежимо у дрвеним чамцима
као тек стврднути комади ћилибара

cale şi sute de agave

până la urmă am rămas singur într-un corp bolnav
n-am câştigat
dar nici n-am pierdut prea multe
decât o adunătură de oase şi un vis frumos
cu sângele potabil

locul îmi era atât de cunoscut încât eram convins
că m-am născut sau c-am murit acolo
(şi ce frumoasă era ea cu limba tăiată
din care creşteau cale şi sute de agave
ce frumoasă era la căpătâiul meu
atingând cu vârful degetelor
tot ce rămăsese curat)

şi uite de asta spun acum că ar fi bine
să răsucim cheiţele corpului ei
să-i învăţăm urechile cu cercei
şi sângele aspru cu bătăile inimii

кале и стотину агава

на крају остадох сам у болесном телу
нисам победио
али нисам ни изгубио превише
само скуп костију и лепи сан
питке крви

толико ми је место било познато
да помислих да сам
умро тамо
(и како је лепа била пресеченог језика
из којег су расле кале и стотине агава
како је лепа била док је над мојим мртвим телом бдела
додирујући врховима прстију
све што је остало чисто)

и ето зато кажем сад да би добро било
да окренемо мале кључеве њеног тела
да јој навикнемо уши на минђуше
и оштру крв на откуцаје срца

cântec de leagăn I

se mănâncă lupii între ei
sub hlamida prinsă
la gâtul mielului.

sparg lemne la lumina lunii
mă gândesc la tine
a căzut prima ninsoare
mâinile îmi alunecă pe coada toporului

un corp roşu aţos şi umed
ca un miez de lubeniţă
iese în lumină

pisica amuşină
se mişcă dintr-o parte în alta
ca o limbă de clopot

mi-e teamă să iubesc
doar pielea e vie. înăuntru totul e putred
bunicul trece şişul
pe gâtul mielului

успаванка I

једу се вуци међусобно
под хламидом ухваћеном
за врат јагњета.

цепам дрва по месечини
размишљам о теби
пао је први снег
руке ми склизле по дршки секире

црвено кончасто и влажно тело
као средина лубенице
угледало је светлост

мачка је помирисала
љуља се са једне на другу страну
као језик звона

бојим се да волим
само је кожа жива. Унутра је све труло
деда пролази ножем
по јагњећем врату

cântec de leagăn II

cealaltă jumătate de rodie
plezneşte sub tălpi
şi împrăştie pe covor
seminţe grase

cât sutele de ochi bulbucaţi
pe care i-am visat adunaţi
pe aversul peştelui

aş vrea să-i aduc în pumni
şi să ți-i înfăşor în jurul gâtului
cu sângele negru care în loc să curgă
se surpă
se surpă încet
în corpul fratelui vitregit

успаванка II

она друга половина нара
пуца ми под стопама
и размазује по тепиху
меснате семенке

као стотине исколачених очију
које сам сањао сакупљене
на наличју рибе

хтео бих на рукама да ти их донесем
да ти их обавијем око врата
црном крвљу која уместо да потече
сурвава се
сурвава се полако
у телу одстрањеног брата

cântec de leagăn III

cineva m-a făcut să cred că îngerii
sunt acele păpuşi voodoo
ce-atârnă de perdele
cu boldurile trecute prin burţile mici de poliester

că ei depind de bunătatatea mea
aşa cum tot de bunătatea mea
depinde şi raiul
cu ierburi înalte în care se-ascund iepurii
cu firicele subţiri de sânge
care plutesc deasupra lanurilor de maci
şi se întorc ca serul în vene

cineva m-a făcut să cred
că nu există iad
ci doar raiul ca o perdea plină de bolduri
care ţi se-nfăşoară în jurul corpului
şi-n care eşti liber să te simţi
ca o bucată de carne putredă
într-o etuvă

успаванка III

неко ме је натерао да поверујем да су анђели
оне вуду лутке
које висе са завеса
са убоденим иглама у мале стомаке од полиестера

да они зависе од моје доброте
исто тако како од моје доброте
зависи и рај
са високим травама где се крију зечеви
са танким нитима крви
што лебде изнад макових поља
и враћају се као серум у вене

неко ме је натерао да поверујем
да не постоји пакао
већ једино рај као завеса пуна игала
којом ти обавију тело
и у којој јеси слободан да се осећаш
као парче трулог меса
у лабораторијској пећници

cântec de leagăn IV

ca un port la marginea unei
ape tulburi
în care peştii au rămas nişte
răni de mult vindecate

aşa mă simt
când te ţin în braţe

успаванка IV

Као лука на обали
мутне воде
у којој су рибе остале
давно завидане ране

тако се осећам
кад си ми у наручју

cântec de leagăn V

din când în când tresare
şi mă priveşte îngrijorată
ca şi când ceva
ar fi murit în mine

simt zvâcnirea inimii în vârful degetelor
şi nu ştiu dacă e inima mea terminată
sau inima ei măruntă
cât un bob de orez
expandat

iubirea pe care ţi-o port
se întinde între pereţi
printr-o sită de azbest

успаванка V

с времена на време се тргне
погледа ме забринуто
као да је нешто
у мени умрло

осећам бат срца у врховима прстију
и не знам да ли је то моје срце готово
или њено срце ситно
као зрно екструдираног
пиринча

моја је љубав
дуго предење
између зидова
кроз азбестно сито