cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an
începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
pescarii veneau în sat şi se jurau că peştele-i acolo
şi urcă tot mai repede spre cer
alţii povesteau că ba mai mult
dacă bagi capul sub apă când e Dunărea cuminte
poţi să-ţi vezi străbunii cum împing animalul cu palmele
cum îl înalţă în proptele de aur
la scurt timp tot satul vorbea despre peştele din Iagodărie
toţi îi spuneau acum peştele-pod
pentru că pornea tocmai de pe malul sârbesc
şi ajungea până la noi în sat
îmi aduc aminte că a fost un an extraordinar de bun
aşa că de Buna Vestire
s-a adunat aproape tot satul
(în zilele călduroase de primăvară slujbele se ţineau
sub părul din curtea Bisericii)
exact când am intrat pe poartă
popa îşi aranja coada uscată de peşte după gât
în loc de patrafir
lumea se înghesuia sub coada peştelui
plângând de fericire
copiii adunau pere
bătrânii se trezeau din când în când
şi-şi dezlipeau solzii de sub piele
iar pescarii. pescarii
plângeau în cor peste tăvile de argint
după vreo câteva luni pe la primele ninsori din an
începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
m-am dus la Dunăre mi-am băgat capul în apă
prin apa tulbure am văzut pescarii
împingând animalul cu palmele
lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi
(din volumul “vineri”, ed. Herg Benet Publishers, 2011)